Skip to content

Cele mai bune 10 lucruri despre care n-am scris in 2011

2012 January 2
by Alin Iventa

Oi fi anti-sistem sau poate împotriva valului. Încă nu m-am încadrat în catogorii blogsferice, fie că ele încep cu A sau cu H. E posibil să-mi fi trecut mai multă rațiune decât poezie prin sânge, la fel de bine cum și viceversa e posibilă. Pe fruntea-mi nu scrie “oaie neagră”, dar nici “cel mai bun din curtea școlii”.

Iar astea se întâmplă pentru că există alții care să scrie despre toate.

Prin urmare, vă invit la un top 10 al lucrurilor despre care n-am scris în 2011:

1. Războiul blogosferic românesc: un fel de pseudo-revoluție suprimată de o lovitură de stat, între cei care încep cu ce literă vor ei și se termină cu punct. Pentru că, în definitiv, atunci când pui capul în pernă adormi, iar dacă nu dormi înseamnă că ai o problemă. Eu am somnul liniștit.

2. Conferințe, trainguri, seminarii și workshopuri. Pentru că am participat la ele încă de pe vremea când SNSPA-ul nu scotea pe bandă “pizdulici” și nici “analiști politici”. Deci știu cum stă treabă. Nu-i nevoie să mi se repete, an de an, fix aceleași chestii.

3. Pișcoturi cu bere. Pentru că le-am băut și le-am mâncat și n-am dat deloc la rațe. Dacă unora li se face rău, e semn că au amestecat destule și destul.

4. Social media. Pentru că oricâtă expertiză aș avea, e altcineva care e mai expert ca mine. Iar eu sunt o persoană dispusă și deschisă să învețe – firește, ceea ce îmi e folositor și constructiv (iertați-mi construcția andreiroșcaniană, dacă vreți).

5. Campanii. Pentru că îmi cunosc limitele și resursele.

6. Religie și evoluționism. Pentru că lumea e atât de mare și atât de plină încât dacă mi-aș da cu părerea ar însemna să mă lovesc cu pumnul singur. Eu sunt pașnic, din fire. Da’ și când mă enervez…!

7. Viața în Spania. Pentru că există aceeași criză pentru toți, cu mici diferențe legate de cursul valutar, rata șomajului, politici interne ș.a.m.d. .

8. Ce-mi propun în 2012. Pentru că ăsta e un exercițiu intrinsec pe care îl împart cu cei cu adevărat interesa(n)ți și nu cu niște cifre din analytics. Știu, #conformunorstudii, asiaticii din .ro – se știu ei foarte bine – mă pot contrazice utilizând argumentul “comunității”. Și pot să o facă liniștiți, că nu mă supăr.

9. Pornache și popcorn. Pentru că oricât de liberă mi-ar fi sinapsa, încerc să-i ofer contundența bunului simț fără de care n-aș putea supraviețui. Există nimicuri care îmi rezultă utile și există floricele care n-ar trebui să înflorească vreodată.

10. Topul ăsta.

2 Responses leave one →
  1. simona permalink
    January 2, 2012

    mmm… piscoturi cu bere… trebuie sa incerc, si despre viata in spania chiar ar fi dragut sa ne scrii mai multe :)

    • January 2, 2012

      Recomand piscoturile la fel de mult cum recomand si berea :-) Cat despre viata in Spania, ar fi atat de multe de scris incat nu mi-ar ajunge blogul asta. Dar o voi face :-D

Leave a Reply

Note: You can use basic XHTML in your comments. Your email address will never be published.

Subscribe to this comment feed via RSS