Tutun si cafea.
Si asta:
Chinezu propune o leapșă beletristică prin care ne provoacă la următoarele:
- deschide cartea pe care o citești la pagina 34
- transcrie pe blog/comentariu primele două fraze din cel de-al doilea pasaj (daca e pagină de aia de începul de capitol, cu 3 cuvinte acolo doar, scrie al doilea pasaj de la pagina următoare)
- opțional: spune în fix 22 de cuvinte de ce îți place să citești
- dă mai departe
Momentan, sunt pe punctul de a termina The 4-Hour Workweek scrisă de Tim Ferris, care – conform cu leapșa – zice următoarele în primele două fraze la pagină 34, paragraful 2:
“It is fun more lucrative and fun to leverage your strengths instead of attempting to fix all the chinks in your armor. The choice is between multiplication of results using strengths or incremental improvement fixing weaknesses that will, at best, become mediocre.”
Cititul e o formă de (auto)educare și de dezvoltare personală – n-au fost 22 de cuvinte, dar cu siguranță sunt 2 motive solide pentru care îmi place să citesc.
Împărtășesc provocarea lui Mihail, Răzvan și Lucian – sunt foarte curios să aflu ce (mai) citesc ei acum 
.
Cu siguranţă, există momente de impas prin care trecem şi pe care nu le conştientizăm decât după ce s-au întâmplat, la fel de bine cum ne dăm seama de toate nimicurile pe care le facem şi care nu aduc plus valoare. Lecţiile de viaţă capătă – în astfel de situaţii – forme complicate şi greu de descifrat tocmai pentru că a impune cunoaştere într-o experienţă presupune schimbări de atitudini şi multă deschidere.
Uneori ne iese, alteori nu.
Oamenii frumoşi apar exact când ai nevoie de ei. Adică atunci când te aştepţi cel mai puţin, când nu mai poţi face faţă presiunii neuronilor, când vrei să faci nişte paşi şi nu ştii în ce direcţie să te îndrepţi. L-am cunoscut într-un moment în care căutam şi mă căutam cu o disperare a vârstei pe cât de înfricoşătoare, pe atât de firească şi de necesară. read more…
Subiectivizăm adevărul. Atât atunci când îl trăim, cât şi după 50 de ani. Mi-a plăcut istoria încă de mic, de când mi s-a oferit şansa să-l “joc” pe Mircea cel Bătrân într-o festivitate de clasa a 3-a. Probabil că asta a determinat ca de atunci încoace să ţin minte date importante din viaţă mea.
Tomnatic, luminile obscure de pe culoarul lung se combinau perfect cu starea de spirit ploioasă prin care treceam. Până la etajul 5 al căminului aveam timp să-mi aşez gândurile şi să mă pregătesc pentru vâlvătaia ce avea să urmeze. Aproape zilnic şi aproape la aceeaşi oră. Uneori îmi găseam liniştea abia după ore târzii, alteori după lungi plimbări prin parc alături de el. read more…
