Tipu’ cu mailul

Asa sunt cunoscut, subliniat, alintat si de gasit in baza de date a celor de la ASCIG.

Imi plac lucrurile facute bine – o fi defect profesional, o fi autosuficienta, o fi experienta de viata? – intocmai pentru ca eu, la randul meu, caut si incerc sa le fac bine. Intr-o lume in care viteza, nesiguranta, diversitatea, multi-taskingul, solutiile variate sunt baza businessului globalizat, acest “bine” se poate traduce atat prin “above average” cat si prin “outstanding”.

Dintr-un punct de vedere personal si subiectiv, ambele directii trebuie/ar trebui sa includa acel element de unicitate, za oan zat meix za difrens. Pentru ca “esti pierdut si esti ridicol” daca nu te diferentiezi cumva. Cunostinte despre branding (de orice fel) am si, desi sunt minime, consider ca a fi oaia neagra din turma iti e cu mult mai benefic decat sa te regasesti (in atitudine, cunostinte, abilitati etc.) printre cele albe – “neagra” intr-un sens pozitiv, desigur.

Continue reading

Imbatranesc

Mai mult psihologic decat fizic.

Oamenii se schimba, chiar daca multi nu recunosc asta. Unii se schimba in bine, altii se schimba in rau, altii nici macar nu-si dau seama de asta, iar altora nu le pasa. Fireste, fiecare cu alegerile sale.

Eu m-am schimbat si ma bucur ca pot recunoaste asta. E drept, poate ca nu in toate aspectele sau nu in toata forma unei schimbari. Dar am facut pasi in directia asta, pasi pe care mi i-am asumat cu incredere si cu multa deschidere.

Uneori, vad astia 24 de ani putini, prea putini pentru a-mi fi de ajuns. Explicatia vine poate dintr-o rationalizare extrema a ceea ce sunt si ce pot deveni. Stiu ca pot, am aratat-o de prea multe ori si mi s-a confirmat pe masura. Nu asta doare, ci fapul ca gandurile mele se lovesc de ziduri redundante si atitudini inchise.

Alteori, sfertul asta de veac mi se prezinta tanar, mult prea copil sau mult prea adult. Situatiile pe care le traiesc le transform in experiente si stiu ca orice experienta de viata imi e benefica. Optimismul e, poate, o forma de boala incurabila. La nivel psihologic insa, face minuni.

Trupul meu isi stie limitele, chiar daca la cincizeci si ceva de kile ai avea impresia ca multe lucruri ar putea sa ma depaseasca. Chestiunea asta e explicata medical si accentuata de fumatul constant. Nu mi-o permit, recunosc, dar e si foarte greu de schimbat. Nu atitudinea, ci faptul in sine.

Imi ramane sa accept. Si, pe langa asta, sa ma bucur. Spiritul mi-o cere.

Rutina de blogger

Unul dintre colegii de munca imi ataseaza statul de blogger la personalitatea debordanta de care dau dovada. C-o fi sau ca n-o fi asa, nu stiu.

Cred, totusi, ca mi-ar trebui ceva mai mult decat platforma de wordpress.com, un post pe saptamana (in medie) si 30 de vizite (per blog, nicidecum per post), pentru ca definitia unui blogger sa ma caracterizez. Recunosc si reiterez, imi doresc sa castig concursul organizat de Top Level Hosting, astfel incat sa pot face pasi mai mari, mai multi si (de ce nu?) mai importanti in directia bloggingului.

Chinezu, acest Cristian China Birta al blogosferei Romanesti, propune spre dezbatere ideea de rutina de blogger. Imi permit sa-i raspund, chiar daca poate nu ma incadrez in definita de mai sus. Fireste, daca aveti o alta parere decat cea pe care mi-a exprimat-o eu, va rog mult si va rog fain sa o expuneti. Aici, acolo, oriunde.

In cazul meu, rutina (suna tzafnos, inchis, ca un zid, nu?) ar enumera urmatoarele elemente:

- ajuns la birou la 8:30 (+/- 10 minute);

- deschis laptop batran si imbatranit; asteptat cel putin 10 minute pana Windows-ul isi incarca serviciile si aplicatiile ascunse;

- dat click pe Thunderbird, pe Firefox; asteptat (in medie) 10 minute pentru ca acestea doua sa porneasca (o fi Windowsul, o fi laptopul…? Ceva e, cu siguranta!);

- verificat mailurile de la serviciu (cu Thbd, desigur), uneori multe, alteori deloc;

- deschis Gmail, Y!Mail, Facebook, blog, Twitter (nu neaparat in ordinea asta) in taburile Firefox;

- verificat mailurile personale, dat ignore la Farmville pe #fb, sters mailurile din spam, tras cu ochiu’ la statisticile mirobolante de pe blog si twitterit in surdina;

- cand ma loveste inspiratia (cam ca acum, zic!), va delectez cu posturi noi. cand nu ma loveste inspiratia, citesc bloguri din A-list (hahahahahahahaha! imi permit, nu?!), ma dau pe voxpublica, privesc la pozele Iuliei Stoian sau vad ce se mai intampla pe eurosport.com;

- ziare online nu prea citesc, decat daca e vorba despre un link pe twitter sau Y!M care pare important;

- n-am reader pentru ca n-am timp de el, nici abonat pe la RSS-uri nu sunt pentru ca e prea multa informatie;

Si pentru ca orice compunere e musai sa aiba un inceput, un cuprins si o inchiere, si cum pe primele doua le-am bifat, poate ca ar fi util sa trag (din nou) cu ochiul la ce am spus in vara lui 2009.

Vorba aia: omu’ cat traieste, invata!

"Doar ce se vede!"

E o regula de bun simt (daca nu chiar una scrisa pe undeva…) a oricarui reprezentant de vanzari sau a unui agent de servicii cu clientii: SA FII PREZENT!

Iar prin prezenta (in cazurile de mai sus, desigur) eu unul inteleg stare de spirit + cunostinte dobandite / insusite + deschidere + fisa postului + actiune + atitudine. Bun, eu ma duc la cumparaturi cu toate astea in cap – orice fel de cumparaturi, doesn’t matter! – si ma astept ca macar 30% din cele descrise de mine sa fie aplicate de catre acel salariat care sta acolo 8/9/10 ore si care e obligat (contractual vorbind, desigur) sa isi faca treaba cat mai bine. Hai ca nu cer mult!

Saptamana trecuta cautam cartuse pentru imprimanta. Ma opresc la Unirii intrucat stiu ca sunt 3 magazine in domeniu chiar in incinta USC (Unirea Shopping Center): Altex, Depozitul de Calculatoare si Media Galaxy. Le iau pe rand:

Altex - vad doar vreo 4 imprimante pe raft si o gama diversificata de cartuse compatibile (nicidecum originale) cu imprimanta mea. Not interesting. Imi arunc privirea in magazin, in cautarea unui angajat care sa-mi rezolve dilema, si vad ca foarte multe rafturi sunt din ce in ce mai goale. Angajatul: – Ce e pe raft. Atat!

Depozitul de calculatoare - vreo 3 minute de mers pana la capatu’ centerului pentru nimic. Era deschis, dar: – Ne pare rau, dar nu avem pe stoc!

Media Galaxy – intru intr-un spatiu gol, prea aerisit pentru genul asta de magazin, imi pun un semn de intrebare, gasesc in cele din urma si raftul cu cartuse pentru imprimanta, un randuri intregi umplute cu aceleasi tipuri de cartuse, niciunul care sa se potriveasca cu a mea (la imprimanta ma refer, desigur), ma invart dupa cineva, oricine, sa-mi raspunda la o simpla intrebare, apare cineva de undeva de dupa o usa, urland in ganduri probabil ca s-a saturat, imi spune (dupa ce-l intreb, desigur): Magazinul se inchide!

Fair enough, mi-am dat seama ca am facut “calatoria” intr-o zi nepotrivita. Intru pe net, dau un simplu search pe google (traiasca, manca-l-ar mama!) si-mi cumpar online. In doua zile aveam cartusele, originale, pret ok.

Azi, ma opresc in City Mall, sa-mi arunc ochii dupa paine, oua (de gaina, desigur) si ceva carne (de pui, ca aia de porc e prea grasa pentru gusturile mele, care este :) ). Le cumpar, ca na! doar imi trebuiesc, dupa care ma indrept spre casa. Imi aduc aminte ca am un coleg de apartament care se chinuie sa-si cumpere un cablu coaxial mufat (ala de TV, da!) de vreo 2 saptamani. Si ma-ngandur sa fac o fapta buna si sa trec pe la Domo sa vad daca gasesc sau nu. Domo e vis-a-vis de mall, deasupra celor de la Billa (magazinu’, nu birourile ;) ). Urc, caut, mp3, plasme TV, LCD-uri, camere foto, boxe audio, boxe auto, drrrrrrrrrrrrrriiiiiiiing! uite si cablu coaxial. Super! Stai ca e doar de 1,5 metri, mie imi trebuie de 10 / 15 metri (nu mie, ci colegului, da’ na! ai prins ideea). Bun, vad ca lumea se agita pe-acolo sa stinga “gama larga” de TV-uri si pun si eu o intrebare:

Eu: – Salut! Fii amabil, cablu coaxial de 10 metri aveti?

Angajat Domo: – Doar ce se vede!

Eu: – Pai se vede doar cel de un metru jumate.

Angajat Domo: – Doar ce se vede!

Pai bine fratele meu, inalt, cu fruntea scurta si cu paru’n'patru’parti! Imi raspunzi la doua lucruri diferite cu aceeasi replica? In plus, o faci pe un ton care imi ridica nivelul de adrenalina si imi creste bataile inimii pana-mi vine sa te bat. Pe langa asta, apesi un buton in timp ce vorbesti cu mine si stai aplecat, ca si cum “ma scutesti! nu vezi ca am altceva de facut?!!!”.  Faca-se voia ta (vorba unora), dar o cautare in sistemul Dvs. de stocuri si depozite nu poti face??? Ma intreb si eu in gandurile mele, ca doar na! ajung sa inteleg ce inseamna sa fii client si reprezentant de vanzari in acelasi timp ;)

N-am concluzie, ci doar mai multe intrebari. La voi cum e / cum a fost? V-ati confruntat cu astfel de situatii pana acum?

Cu respect (si ceva foame-n glanda),

Al vostru,

Alin