Sine qua non

1. Ultimul mohican

Singurătatea mi-a urlat
eternităţi
printre alei de frig
şi fulgi de lacrimi
nu mi-am plecat privirea
în faţa destinului
nu am ascuns
ce ţin în mine mai de preţ,
dar pumnul meu
a strâns în vene întregul viitor
şi mi-a şoptit
întâia certitudine:
EU!

2. Demnitate

Istoria se scrie pe facturi fiscale.
Azi cumpăr imagini de cuvinte
ca să le-mproşc pe-o pagina curată.
Şi ce rezolv?
Dacă-s dator c-o moarte…!
Ma-ntreb de ce şi cui?
Că nimeni n-are cum să-mi poarte
priviri de negru albăstrui!
Dar nu-i nimic, decât
democraţie;
nimic mai mult,
subliniat şi îngroşat.
Frunză verde, soră-frate
stăm închişi în libertate!

prietenului destin…

E o amintire care cauta sa-mi invadeze mintea de cateva minute si care pare ca-mi inunda fiecare gand pe care-l am in seara asta. Poate fi o aparenta, poate fi o certitudine, poate fi doar o imagine sau poate fi o bucata mica din viata mea.

Prefer ultima varianta.

Au fost cateva zvonuri la inceput, ce nu-si gaseau loc printre sinapsele mele la momentul respectiv. A fost apoi acel fabulos 54 de care stie multa lume si despre care am vorbit la momentul respectiv, asa cum am simtit asa cum l(e)-am trait ;-) . Apoi cateva fotografii printre poduri de hartie, ambitie si project management.

Cantecul insa, e viu si e prezent pana si-acum! Si cred ca de-acolo a pornit totul. Momente in care o singura privire spunea totul si fiecare inflexiune a vocii dadea culoare vietii din mine. Poate o nepasare intriganta si cateva discutii aprinse, cand gaseam acea nevoie de intimitate prin cuvintele celorlalti, au reusit sa ne apropie la un nivel in care comunicarea de orice natura era de prisos. Sau poate ca acolo am comunicat cel mai bine.

Si numele ii e frumos, ca un dor ce-ti tot rasuna peste tot. Sper sa (re)citesti prin amintirea asta.

Seara faina,
Alin