… cu o oră pauză, desigur.
Toată lumea câştiga, nimeni nu pierde. Îţi faci treaba şi pleci. Uneori pentru că s-a făcut 6, alteori pentru că ai şters toată lista “de făcut” sau pentru că ai nevoie să-ţi bagi picioarele în nişte pantaloni scurţi şi să-ţi limpezeşti mintea în patul tău, pe perna ta, cu muzica ta. Nimeni nu te ia la întrebări, nimeni nu-ţi răspunde.
Eşti undeva la mijloc, pierdut în job-description şi regăsit în plăcerea muncii pe care o prestezi şi în care te implici. Fluturaşul de salariu îţi zâmbeşte luna asta, iar luna viitoare plânge torenţial. Dă vina pe economia de piaţă, pe rata şomajului sau pe norul de cenuşă. Tu-ţi faci treaba. Şi ţi-o faci bine întocmai pentru că eşti undeva la mijloc.
Provocările vin şi cu dureri de cap, pe care le simţi şi le trăieşti pentru că sunt. De n-ar fi, nu s-ar povesti. Iar povestea, de cele mai multe ori, începe aşa: “A fost odată ca niciodată…”.
PS: Da! M-am angajat! Încep de luni! 
(inca), poate de aceea imi permit luxul de a sta available pe mess si de a scrie in blog. E activ, e interesant, e nou si e diferit. Cu alte cuvinte, e de bine!!! 