Motto: “Daca fiecare ar avea cate un “Florin” pe care sa-l ajute zi de zi, oare cum ar arata lumea?”
Iar asta e o intrebare pe care mi-o pun si eu.
Sunt bulversat, sunt manios, sunt nervos, sunt trist, sunt apasat, sunt depasit de situatii, sunt ametit, sunt cu psihicul la pamant. Dar zambesc.
Si zambesc pentru ca e extraordinar sa stiu / sau aud / sa vad ca exista oameni care fac fapte extraordinare si care dau lumii in care traim nota aia de pozitivism ce (inca) ne tine cu fruntea sus. O lume (mai) buna!
Imi ascund “pe dupa ploape” si neputinta si lasistatea. Pentru ca am ochi frumosi. Si-ai lui Florin sunt frumosi si, mai mult, ai lui sunt trecuti prin viata. Printr-o viata traita pe strazi, pe la colturi de bloc, pe sub daramaturi, pe la groapa de gunoi sau prin statii de autobuz. O viata in care nici el nu stie cum de a ajuns.
Corina Stoica are ochi frumosi. Pentru ca nu doar prin cuvinte il ajuta pe Florin. Si o face intr-un fel in care mie imi da palme si ma trezeste la realitate: nu, Aline! miezul pamantului e in alta parte! Iti multumesc Corina. Pentru ca mi l-ai scos in fata pe Florin. Pentru ca-l ajuti cu-atata drag si darnicie.
Si iarta-mi multele nepasari si ignoranta cu care, uneori, trec prin viata. O viata mai buna ca a lui Florin.
