Later edit: Observ că şi CodexPolitic.us a pus aceeaşi întrebare, dar într-o altă formă. Se întâmpla în toamna lui 2009. Detalii aici.
După o #Prajiturapolitica delicios gândită, preparată, orchestrată şi pusă pe masă de către Agenţia de Rating Politic, acelaşi Cristian Andrei pune o întrebare deschisă blogosferei româneşti, invitându-ne la o leapşă autentică.
Chestiunea în cauză e delicată, atât din perspectiva întrebării, cât şi din perspectiva răspunsului posibil. Chinezu afirmă că pentru a ieşi în stradă, e nevoie de spontaneitate şi de o deschidere care să conveargă într-o atitudine de revoltă. Îi voi comenta pe blog afirmaţia, desigur. Vreau doar să subliniez că sunt(em) în acelaşi asentiment.
Politic vorbind, aş ieşi în stradă pentru a sustinţe un proiect sustenabil, unul prin care “schimbarea” să se producă eficient în sistem şi nu doar la nivel teoretic. Sunt conştient de faptul că mai am de aşteptat pentru ca aşa ceva să fie discutat şi, eventual, implementat în România, întocmai pentru că încă avem sfori în spate care ne leagă de atitudini învechite – asta ca să nu spun comunism, mai direct.
Dar eu am răbdarea şi convingerea că se va întâmpla. De cel puţin 10 ani încoace, tinerii au acces la o informaţie, la o structură sau la o discuţie despre politică în forme cât mai diverse şi cât mai diversificate. Iar asta se traduce, pe termen lung, într-un beneficiu pentru politica românească.
Social vorbind, aş ieşi în stradă în condiţiile în care sistemul suprasaturat îmi aglomerează nevoile umane, financiare şi sociale până în punctul în care ajung să am aceeaşi discuţie, desre acelaşi subiect, cu aceeaşi fervoare în cât mai multe direcţii. Cred că o nouă revoluţie ar putea fi corelată cu o astfel de situaţie.
Există puţini revoluţionari autentici în România (e o părere pur personală) care au încasat gloanţe, bâte, pumni, scuipături şi înjurături pentru ideea de libertate. Nu le-a oferit nimeni certitudinea şi nimeni nu le-a spus că totul a început cu “discuţii la nivel înalt”. Pentru ei, respectul e incomensurabil.
Tehnologic vorbind, ieşim pe Twitter, pe Facebook, pe MySpace, pe Blogger sau WordPress (şi altele asemănătoare) în fiecare zi. Există nerv, atitudine, sugestie, interes, culoare pe mai toate serverele din lume. Şi cred cu tărie (n-am găsit hashtagul pe twitter, din păcate) că toate astea reprezintă un instrument extraordinar pentru ceea ce se numeşte psihologia maselor şi felul în care acestea pot fi direcţionate din spatele monitorului, în faţa unui Guvern sau a unui Parlament.
Îmi permit – cu acordul meu şi cu acordul tacit al lui Cristian – să dau mai departe leapşa lui Paul Olteanu, Ovidiu Cocieru şi Sorin Tudor . Fireşte, aştept o părere intrinsecă asupra celor expuse mai sus. Desigur, iertaţi-mi încercarea de a scrie cu diacritice, dacă vă deranjează în vreun fel.
)
E clar ca baietii au nevoie de mine.